Cisco Systems WET610N Network Router User Manual


 
4
Lista de verificări pentru securitatea fără fir
Linksys WES610N/WET610N
4
Reţelele fără fir sunt confortabile și ușor de instalat, motiv pentru care reședinţele
cu acces la Internet de mare viteză le adoptă într-un ritm rapid. Deoarece reţelistica
fără fir funcţionează prin trimiterea informaţiilor prin unde radio, poate fi mai
vulnerabilă faţă de impostori comparativ cu o reţea tradiţională, prin cablu. Ca și
semnalele de la telefoanele celulare sau fără fir, și semnalele de la reţeaua dvs. fără
fir pot fi interceptate. Deoarece nu puteţi împiedica fizic ca cineva să se conecteze
la reţeaua dvs. fără fir, trebuie să luaţi unele măsuri suplimentare pentru a vă păstra
reţeaua securizată.
Schimbaţi numele sau SSID-ul implicit al reţelei fără fir
Dispozitivele fără fir au un nume sau un Service Set Identifier (SSID) implicit al reţelei
fără fir, setat din fabrică. Acesta este numele reţelei dvs. fără fir și poate avea până
la 32 de caractere. Produsele fără fir Linksys utilizează linksys ca nume implicit de
reţea fără fir. Trebuie să schimbaţi numele reţelei fără fir într-un nume unic, pentru
a deosebi reţeaua dvs. fără fir de alte reţele fără fir care pot exista în vecinătate, dar
nu utilizaţi informaţii personale (precum CNP-ul), deoarece aceste informaţii pot fi
disponibile și vizibile pentru oricine care parcurge reţelele fără fir.
Schimbaţi parola implicită
Pentru produsele fără fir precum punctele de acces și routerele, vi se va solicita o
parolă când doriţi să le modificaţi setările. Aceste dispozitive au o parolă implicită,
setată din fabrică. Parola implicită Linksys este admin. Hackerii cunosc aceste
valori implicite și pot încerca să le utilizeze pentru a accesa dispozitivul dvs. fără
fir și a modifica setările reţelei dvs. Pentru a preveni orice modificări neautorizate,
personalizaţi parola dispozitivului, astfel încât să fie greu de ghicit.
Activaţi filtrarea adreselor MAC
Routerele Linksys vă oferă posibilitatea să activaţi filtrarea adreselor Media Access
Control (MAC). Adresa MAC este o serie unică de cifre și litere, atribuită fiecărui
dispozitiv de reţea. Cu filtrarea adreselor MAC activată, accesul la reţeaua fără fir este
furnizat exclusiv pentru dispozitivele fără fir cu adrese MAC specifice. De exemplu,
puteţi specifica adresa MAC a fiecărui computer din casă, astfel încât numai acele
computere să poată accesa reţeaua dvs. fără fir.
Activaţi criptarea
Criptarea protejează datele transmise printr-o reţea fără fir. Wi-Fi Protected Access
(Accesul Wi-Fi protejat) (WPA/WPA2) și Wired Equivalent Privacy (Confidenţialitate
echivalentă cu cea a unei reţele cablate) (WEP) oferă niveluri diferite de securitate
pentru comunicaţiile fără fir.
O reţea criptată cu WPA/WPA2 este mai securizată decât o reţea criptată cu WEP,
deoarece WPA/WPA2 utilizează criptarea cu cheie dinamică. Pentru a proteja
informaţiile pe măsură ce acestea traversează undele aeriene, trebuie să activaţi
cel mai înalt nivel de criptare acceptat de echipamentele dvs. de reţea.
WEP este un standard de criptare mai vechi și poate fi singura opţiune disponibilă
pe anumite dispozitive mai vechi, care nu acceptă WPA.
Îndrumări generale pentru securitatea
reţelelor
Securitatea reţelelor fără fir este inutilă dacă reţeaua de bază nu este securizată.
• Protejaţi cu parolă toate computerele din reţea și protejaţi cu parolă individual
fișierele confidenţiale.
• Schimbaţi parolele în mod regulat.
• Instalaţi software antivirus și software pentru firewall personal.
• Dezactivaţi partajarea de fișiere (peer-to-peer). Este posibil ca anumite aplicaţii
să deschidă partajarea de fișiere fără consimţământul și/sau cunoștinţa dvs.
Lista de verificări pentru securitatea fără fir