Cisco Systems WES610N Network Router User Manual


 
6
Configurarea avansată
Linksys WES610N/WET610N
6
După configurarea punţii urmând pașii din folderul de pe CD, puntea va fi gata
de utilizare. Totuși, dacă doriţi să modificaţi setările avansate ale acesteia, utilizaţi
utilitarul bazat pe browser al punţii. Acest capitol descrie fiecare pagină Web a
utilitarului și funcţiile principale din fiecare pagină. Puteţi accesa utilitarul printr-un
browser Web de pe un computer conectat la punte.
Utilitarul bazat pe browser are aceste file principale: Setup (Configurare), Wireless (Fără
fir), Administration (Administrare) și Status (Stare). Filele suplimentare vor fi disponibile
după ce faceţi clic pe una dintre filele principale.
Accesarea utilitarului bazat pe browser
Utilizaţi un browser Web pentru a accesa utilitarul bazat pe browser.
Dacă puntea este conectată la o reţea cu un server DHCP (de obicei routerul reţelei),
puntea va obţine adresa IP de la serverul DHCP. Dacă nu există niciun server DHCP,
puntea va utiliza adresa IP statică implicită, 169.254.1.250. (Dacă setaţi o adresă
IP statică permanentă pentru punte prin intermediul utilitarului bazat pe browser,
introduceţi în schimb adresa IP statică.)
NOTĂ
Dacă nu cunoașteţi adresa IP a punţii, căutaţi adresa IP în tabelul
de clienţi DHCP al routerului dvs. (Consultaţi documentaţia pentru
routerul dvs.)
Dacă nu puteţi găsi adresa IP a punţii, puteţi reseta puntea; apăsaţi
butonul Reset (Resetare) de pe punte timp de aproximativ cinci secunde,
utilizând o agrafă de birou îndreptată. Astfel puntea va fi resetată la
setările implicite din fabrică. Puntea va solicita o adresă IP de la serverul
DHCP (de obicei routerul reţelei). Dacă nu este găsit niciun server DHCP,
puntea va utiliza adresa sa IP statică implicită, 169.254.1.250, până
când detectează un server DHCP și îi este atribuită o adresă IP dinamică.
Dacă puntea nu este asociată cu un router și utilizează setările implicite din fabrică,
conectaţi un computer la punte utilizând o conexiune Ethernet pentru a accesa
utilitarul bazat pe Web. Va trebui să configuraţi conexiunea Ethernet de pe computer
cu o adresă IP statică și o mască de subreţea.
Adresa IP a adaptorului dvs. Ethernet trebuie să fie setată la o adresă IP specifică.
1.
În câmpul Adresă IP, introduceţi 169.254.x.y (x trebuie înlocuit cu un număr
între 1 și 254, iar y trebuie înlocuit cu un număr între 0 și 255).
2.
În câmpul Mască subreţea, introduceţi 255.255.0.0.
NOTĂ
Pașii pentru atribuirea unei adrese IP statice adaptorului Ethernet de
pe computerul dvs. variază în funcţie de sistemul de operare. Pentru
instrucţiuni, consultaţi documentaţia de ajutor a sistemului dvs. de
operare specific.
După ce aţi atribuit adaptorului dvs. Ethernet o adresă IP statică, lansaţi browserul
Web și introduceţi adresa IP a adaptorului IP (setarea implicită este 169.254.1.250)
în câmpul Adresă. Apăsaţi Enter.
Apare un ecran prin care se solicită parola. (Utilizatorii altor sisteme de operare
decât Windows XP vor vedea un ecran similar.) Lăsaţi necompletat câmpul Nume
de utilizator. Introduceţi parola pe care aţi creat-o în cursul Expertului de instalare.
Dacă nu aţi creat o parolă nouă, utilizaţi parola implicită, admin. (Puteţi seta o
parolă nouă în ecranul Administration (Administrare) > Management.) Faceţi clic pe
OK pentru a continua.
NOTĂ
Dacă nu apare ecranul prin care vi se solicită parola, așteptaţi două
minute și încercaţi din nou.
Configurarea avansată